|
Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva este persoană juridică şi funcţionează pe bază de gestiune economică şi autonomie financiară, exercitând atribuţii de serviciu public cu specific silvic şi de autoritate hipică naţională, în conformitate cu prevederile regulamentului de organizare şi funcţionare aprobat prin Hotărâre de Guvern. Temeiul legal specific în baza căruia funcţionează şi este organizată Regia Naţională a Pădurilor Romsilva sunt Legea nr. 46/2008 (Codul Silvic) şi Hotărârea de Guvern nr. 1105/2003, cu modificările şi completările ulterioare.
Direcția Silvică Sibiu, unitatea care pe raza judeţului Sibiu reprezintă interesele şi îndeplineşte atribuţiile Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva, are ca scop aplicarea strategiei naționale în domeniul silviculturii, acționând pentru apărarea, conservarea și dezvoltarea durabilă a fondului forestier proprietate publică a statului, pe care îl administrează, precum și pentru gospodărirea fondurilor de vânatoare și de pescuit atribuite potrivit legii, pentru recoltarea și valorificarea, prin acte și fapte de comerț, a produselor specifice fondului forestier, potrivit prevederilor legale, în condiții de eficiență economică, exercitând și atribuții de serviciu public cu specific silvic.
|
|
|